Sunt dilatatii anormale varicoase ale plexurilor venoase(intern si extern) situate in canalul anal si rectul inferior.
Cauzele si factorii favorizanti ce duc la aparitia hemoroizilor:
-ereditari, obezitatea,constipatia cronica ,tusea cronica, sedentarismul, statul prelungit pe scaun, sau pe vasul de toaleta
-factori iritanti locali( laxative iritative, supozitoare), alimentatia (consum de alcool, condimente , alimente picante, aport scazut de lichide si fibre alimentare.)
-patologii ce genereaza hemoroizi secundari: ciroza hepatica,tumori pancreatice, tumori pelvine sau genitale,insuficienta cardiaca,sarcina.
Clasificarea hemoroizilor:
-hemoroizi interni:
localizati la nivelul plexului hemoroidal superior si sunt clasificate in 4 grade:
- Gradul I: hemoroizi neprolabați
- Gradul II: hemoroizi care prolabează spre exterior dar se retrag spontan
- Gradul III: hemoroizi care prolabează și care necesită reducere manuală
- Gradul IV: hemoroizi prolabați care nu se reduc, nu se pot împinge manual înapoi
-hemoroizi externi (localizati la nivelul plexului hemoroidal inferior)
-hemoroizi micsti(localizati la nivelul ambelor plexuri hemoroidale,)
Simptomatologie:
-poate aparea jena la defecatie,
-obiectiv apar ca tumorete mici, indolore, roz-alb sau pigmentate cafeniu pe fata cutanata.
-sangerari (hemoragii de dimensiuni mici) la defecatie, cu sange rosu, proaspat, ce acopera bolul fecal. Initial rare, ulterior pot insotii fiecare scaun. Poate aparea rectoragia favorizata de anorectita secundara
-durerea: in zona anusului, mai ales dupa episoade de constipatie, efort fizic intens, in pozitie sezanda prelungita. Apare ca o senzatie de greutate, arsura, intepatura, evacuare incompleta. Aparitia fisurii anale da o durere vie dupa scaun, cu iradiere-n sacru,coccis,regiunea lombara.
-prurit anal
-scurgeri seropurulente abundente generate de hemoroiziice se asociaza cu un grad de insuficienta sfincteriana. Apare anorectita secundara , iar regiunea se eczematizeaza si apare un prurit tenace
-prolapsul hemoroidal reprezinta iesirea prin orificiul anal a pachetelor hemoroidale interne. Prolapsul poate fi temporar, permanent ce poate fi redus digital, si ireductibil
Tratament:
Tratamentul hemoroizilor se bazează pe diagnosticarea corecta a bolii si a gradului sau.
Tratament profilactic
-Modificarea stilului de viata
-Regim alimentar hidric si bogat in fibre.
-Evitarea sporturilor ce cresc riscul dezvoltarii hemoroizilor
-Igiena locala riguroasa, bai cu apa calda si sapun dupa fiecare scaun, uscarea sa sefaca cu un prosop curat prin tamponare.
Tratament conservativ medicamentos oral si/sau topice locale.
Tratament interventional
● Tehnici miniinvazive: Tratamentul este rareori dureros sau produce un minim disconform. În general, pacienții evită tratamentul de teama durerii, însă după intervenție realizează că disconfortul este minim, iar beneficiile sunt mari.
–Scleroterapia:
constă în injectarea unei substante sclerozante in hemoroizi, ceea ce produce a reacție de la nivelul peretelui intern al hemoroidului care face ca hemoroizii să se micșoreze treptat în timp reducand fluxul. Metoda este folosita pentru hemoroizii interni de gradul I și II.
–Ligatura cu benzi elastice: este una dintre cele mai importante, cu rezultate bune si riscuri mici, frecvent utilizata in tratarea hemoroiziilor interni de grad II și III.
Comparativ cu alte metode nonchirurgicale, cum ar fi coagularea cu infraroșu, , laser terapia cu doua proceduri HELP si LHP, Ligatura cu benzi elastice are o eficacitate mai bună pe termen scurt si lung.
Interventia se practica in mod normal in ambulatoriu fara a fi necesara internarea, si consta în plasarea unei benzi de cauciuc la baza mucoasei masei hemoroidale cu ajutorul anoscopului si al unui dispozitiv pentru aplicarea benzilor. rezultând astfel ”uscarea” hemoroizilor 5-7 zile. Se pot aplica una pana la trei benzi pe sesiune, in functie de stadiul bolii si de toleranta pacientului. Complicațiile cum ar fi răspunsul vasovagal, formarea abcesului, retenție urinară, alunecare de bandă și sepsis sunt foarte rare. Cele mai frecvente complicatii sunt durerea care se poate managera cu altalgice orale si sangerarea postprocedurala care se remite spontan. De aceea control la 14 zile este important. Din cauza riscului de hemoragie postoperatorie, este necesara intreruperea medicatia anticoagulanta sau antiagreganta plachetara.
● Excizie chirurgicala este rezervata stadiilor avansate (gradul IV), a complicatiilor sau in cazul esuarii a tratamentului miniminvaziv.