Sindromul de apnee în somn, forma obstructivă (SASO), este cea mai comună formă a tulburărilor respiratorii din timpul somnului. Prevalența acestuia fiind în continuă avansare, odată cu creșterea obezității în rândul populației. Se estimează o incidență de aproximativ 10% la sexul masculin și de 4% la sexul feminin, aceasta crescând cu înaintarea în vârstă la 17%, respectiv 9%. Deși este o boală atât de prevalentă, de cele mai multe ori rămâne nediagnosticată și netratată.
Sindromul de apnee în somn este un sindrom clinic ce se manifestă în timpul somnului prin obstrucția recurentă a căilor respiratorii superioare care determină reducerea fluxului aerian respirator sau oprirea completă a acestuia la nivelul nasului sau a gurii.
Îngustarea parțială sau completă a căilor respiratorii din timpul somnului conduce la hipoxemie, sforăit zgomotos, microtreziri cu somn fragmentat și neodihnitor. Aceste episoade nocturne și severitatea lor au un răsunet puternic de-a lungul zilei, manifestat prin oboseală diurnă excesivă, somnolență diurnă, deficit de atenție, cefalee matinală, iar pe termen lung prin instalarea depresiei, a anxietății și afectare cognitivă.
Care sunt factorii de risc care afectează căile respiratorii?
Factorii de risc care reduc calibrul căilor aeriene respiratorii superioare sunt reprezentați de:
- obezitate;
- creșterea circumferinței gâtului peste 43 cm la bărbați și 41 cm la femei;
- înaintarea în vârstă prin creșterea rezistenței faringiene;
- postura prin poziție culcată în timpul somnului;
- anomalii craniofaciale;
- hipotiroidismul;
- refluxul gastro-esofagian;
- alcool.
De asemenea, sindromul de apnee în somn, formă obstructivă, se asociază frecvent cu hipertensiune arterială (HTA) rezistentă la tratament, boli cardiace ischemice, bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC), diabet zaharat, accident vascular cerebral (AVC) sau depresie.
Cum se face diagnosticarea?
Diagnosticarea se face cu ajutorul poligrafiei cardio-respiratorii nocturne. Aceasta procedură presupune înregistrarea următorilor parametrii:
- fluxul respirator;
- sforăitul;
- efortul respirator toraco-abdominal;
- saturația oxigenului arterial;
- frecvența cardiacă;
- poziția corpului.
Diagnosticul se stabilește atunci când pacientul are un număr de apnei și hipoapnei mai mare de 5 pe oră (AHI > 5/oră) și se definește ca fiind:
• ușoară pentru AHI cuprins între 5 și 15 evenimente/h;
• moderată pentru AHI între 15 și 30 evenimente/h;
• severă pentru AHI mai mare ca 30 evenimente/h.
Terapia gold standard în tratamentul SASO
Terapia gold standard în tratamentul SASO este reprezentată de presiunea continuă pozitivă în căile respiratorii (CPAP). Fiind un proces mecanic, obstrucția de la nivelul căilor respiratorii este învinsă de sistemul CPAP reprezentat de o atelă pneumatică permanentă a orofaringelui care se opune colapsului inspirator prin intermediul unor nivele de presiune stabilite în funcție de necesitățile pacientului.
Un tratament eficient nu trebuie cuantificat doar prin îmbunătățirea numărului de evenimente obstructive cuantificate prin indicele de apnee-hipopnee (AHI), ci și prin sporirea calității somnului, a calității vieții de zi cu zi, deoarece acesta din urmă este motivul real care îi determină pe pacienți să se adreseze specialiștilor.
Complianța la terapia CPAP
Complianța la terapia CPAP presupune utilizarea aparatului cel puțin 4 ore în fiecare noapte, în 70% din nopți pe o perioadă de 30 de zile, 3 luni consecutive de la inițiere.
Provocarea majoră pentru medici este aceea de a crește încrederea și acceptabilitatea pacientului de a utiliza tratamentul CPAP. Acest fapt se datorează problemelor întâmpinate de către pacienți precum:
- măștile incomode care provoacă iritarea pielii sau dermatite de contact,
- congestie nazală;
- xerostomia (uscarea gurii);
- iritație oculară;
- senzația de claustrofobie;
- aerofagie;
- durere toracică.
Succesul terapiei și creșterea complianței este în strânsă legătură cu alegerea măștii potrivite în funcție de fizionomia pacientului (structura osoasă), prezența alergiilor, polipi nazali, părul facial, purtarea ochelarilor de citit înainte de a adormi, poziția preferată în timpul somnului și prin limitarea efectelor secundare asociate.
Tipurile de măști existente și utilizate în tratarea sindromului de apnee în somn sunt reprezentate de: măști nazale, pillows (pernuțe nazale), oronazale, orale, hibrid. În funcție de modelul optat, masca se fixează cu ajutorul hamurilor care pot fi ajustate pentru a oferi confortul dorit.
Dintre acestea, cea mai utilizată mască este cea nazală. În cazul pacienților cu alergie cutanată, se optează pentru masca pillows care are cel mai mic contact cu pielea datorită conformației tuburilor moi care se introduc în nas. De asemenea, datorită structurii minimaliste, acest tip de mască este indicată în cazul pacienților care suferă de claustrofobie. Masca oronazală sau full-face este de luat în considerare în cazul persoanelor cu obstrucție nazală și care respiră pe gură. Măștile hibrid vin în sprijinul pacienților care suferă de claustrofobie și respiră pe gură.
Terapia eficientă și complianța pacientului este în strânsă legătură cu medicul specialist care furnizează metodele de creștere și acceptare a terapiei CPAP. Alegerea măștii potrivite, utilizarea umidificatorului, stabilirea unei rampe în care pacientul să se obișnuiască cu presiunile de terapie, sunt elemente importante pentru complianța terapeutică. Astfel, pacientul va beneficia de un somn îmbunătățit care va spori calitatea vieții zi cu zi.
Sursă:
- Impact of different nasal masks on CPAP therapy for obstructive sleep apnea: a randomized comparative trial. Pierre-Charles Neuzeret and Laurent Morin. The Clinical Respiratory Journal (2016)
- ERS Handbook of Respiratory Sleep Medicine. 2012. Editors Anita K. Simonds, Wilfried de Backer
- Patil SP, Ayappa IA, Caples SM, Kimoff RJ, Patel SR, Harrod CG. Treatment of adult obstructive sleep apnea with positive airway pressure: an American Academy of Sleep Medicine systematic review, meta-analysis, and GRADE assessment. J Clin Sleep Med. 2019;15(2):301–334.
